luni, 2 ianuarie 2012

FRANCMASONERIA ŞI ARMELE PSIHOTRONICE - partea 2

 II. RĂZBOIUL NEVĂZUT
SITUAŢIA PREZENTĂ:

         Existenţa francmasonilor este ştiută de majoritatea oamenilor. Faptul că ei conduc sau încearcă să conducă lumea este de asemenea ştiut. Maleficitatea lor şi a acţiunilor lor este uşor de demonstrat, orice om cu bun simţ şi putină logică , poate vedea diferenţa între vorbele şi faptele lor. Scopul lor final este uşor predictibil.
De ce nu se iau măsuri împotriva lor ? 
Se pot avea în vedere mai multe aspecte :
a) - cei care conduc şi reprezintă  grupări de oameni (instituţii, societăţi, asociaţii, etc.) fac parte din francmasonerie sau sunt supuşi francmasonilor din diferite motive;
    - cei care sunt conduşi şi reprezentaţi , sunt reduşi sistematic la tăcere prin metode şi politici din ce în ce mai subtile, instrumentate tot de francmasoni.
b)  acţiunile lor se desfăşoară în secret, folosind ca paravan persoane, organizaţii, etc., astfel încât să nu poată fi acuzaţi de nici o faptă reprobabilă.
        
Chiar dacă nu au funcţii publice importante, francmasonii sunt demoni întrupaţi sau  persoane demonizate, formează o reţea integrată, cu celule prezente în toate domeniile, au cunoaştere, au potenţe, folosesc tehnici malefice de luptă în plan spiritual.

Oricare ar fi tehnicile şi tehnologiile folosite de francmasoni  – scopul final este acelaşi: afectarea sufletelor umane  în măsura în care să fie posibilă demonizarea permanentă.
         Important de conştientizat este că pe lângă tehnicile directe de afectare a sufletului, în viaţa de zi cu zi suntem supuşi  permanent unor atacuri ce vizează slăbirea starii de vitalitate, a starii de sanatate, a rezistentei la agresiuni  nu numai a sufletului ci şi a corpului fizic sau a ratiunii ( având acelaşi scop final – afectarea sufletului).
         Neelevarea spirituală, lipsa de informare,etc., combinate cu micile sau marile „scăpări” pe care fiecare le avem la un moment dat, lasă să aibă efect asupra noastră una din aceste metode de agresare. Neconştientizarea la timp a acestui eveniment combinată cu absenţa unor măsuri de anihilare/corectare, poate duce la o reacţie în lanţ, cu urmări cu atât mai mari cu cât persoana agresată are un nivel de elevare mai ridicat.
        

A. Obiectivele imediate ale masoneriei.
         Demonizarea este urmare a păcatelor făcute, datorită insuficientei elevări spirituale.
         Pentru a se ajunge la aceasta sunt adoptate diverse strategii:

         1. În plan spiritual:
a)     exploatarea neelevării spirituale –prin tot ce decurge din aceasta;
b)    stoparea evoluţiei spirituale concomitent cu determinarea involuţiei

Căi de realizare:
-         distrugerea valorilor spirituale şi morale sau deturnarea lor;
-         cultivarea a tot ce poate genera păcatul, determinarea şi încurajarea păcatului.
2. În plan social:
         Crearea situaţiilor care să susţină şi să genereze involuţia spirituală prin acceptarea şi facerea păcatelor:
-         dizarmonie;
-         stres;
-         teamă, teroare;
-         distrugerea, pierderea identităţii, de grup şi individuale;
-         violenţă;
-         desfrânare (alcool, droguri, prostituţie,  etc.);
-         corupţie;
-         dezinformare.

B. Metode de acţiune:
         1. Clasice:
-         manipulare prin:
o       şantaj politic, economic, militar, informativ;
o       propagandă deschisă;
o       corupţie;
o       ură şi dezbinare între grupări sau indivizii aceleiaşi grupări;
-         deturnarea atenţiei şi interesului public şi particular de la adevăratele probleme şi canalizarea acesteia în direcţiile dorite .
2. Ascunse:
-         crearea, susţinerea şi dirijarea de organizaţii secrete, cu diferite profile , independente sau ca parte din organizaţii publice (guvernamentale sau nonguvernamentale),  necesare modelării şi aplicării strategiilor de acţiune dorite.
o       deturnarea atenţiei şi interesului public şi particular de la adevăratele probleme şi canalizarea acesteia în direcţiile dorite;
o       provocarea şi gestionarea situaţiilor de criză necesare în plan politic, economic, militar, informativ;
o       evaluarea situaţiei existente la nivel global şi/sau regional, pe toate fronturile de acţiune, etc.

C. Strategiile de agresiune folosite sunt adaptate funcţie de :
         1. Ţintele vizate :
                   - individuale – la modul general sau vizând indivizi « cheie » în anumite domenii de activitate ;
                          - pe grupări ( sociale, culturale, spirituale, etc.)

a)     Metode de influenţare a indivizilor – se au în vedere în principal cursuri de perfecţionare. Profesori, lectori – francmasoni, în paralel cu predarea temelor ce fac obiectul cursurilor, transmit şi implementează algoritmi malefici, cursanţilor, in cadrul unei strategii foarte bine pusă la punct, menită să faciliteze acest proces.

b)    Metode de influenţare a grupărilor de oameni – sunt cele mai complexe, presupun desfăşurarea unor acţiuni ample, de durată, utilizează un arsenal larg de tehnici şi combină agresiunile evidente cu cele ascunse (arme psihotronice - AP) . Agresiunile evidente, de cele mai multe ori iniţiază, fac posibilă şi potenţează agresiunile ascunse. Existenţa de „celule” de lucru Informational si Energetic malefic , special constituite, în 30 % (medie) din cele mai importante firme la nivel mondial, dovedesc amploarea şi importanţa dată acestor acţiuni.


         2. Tehnicile folosite  pt. afectarea  corpului fizic , ratiunii sau sufletului :
a) vizează:
                            - o anumită structură;
                            - toate structurile, dar cu preponderenţă pe una.
                  
b) folosesc procedee specifice:
- armelor psihotronice - clasice;
-  cunoaştere esoterică de tip malefic

                   3. Modalităţile de influenţare:
                            - evidente;
                            - ascunse.

a) Modalităţile de influenţare evidente – sunt acţiuni făţişe, vizibile, de a căror maleficitate  majoritatea oamenilor sunt conştienţi, dar pe care foarte puţini dintre ei le evită, contracarează, etc. Aproape tot ce ne înconjoară poartă amprenta acestor acţiuni. Pentru a le defini pe scurt putem zice că sunt constituite din „ Tot ceea ce promovează în mod direct nerespectarea celor 10 porunci ale Domnului Dumnezeu şi/sau acceptarea nerespectării lor”.
b) Modalităţile de influenţare ascunse – sunt  complementare acţiunilor evidente ( îşi potenţează reciproc efectele), au ca scop implementarea în structurile vii umane de informatii, energii, algoritmi, programe, concepte malefice, pe căi subtile, prin şi pentru influenţarea liberului arbitru, de care majoritatea oamenilor nu sunt conştienţi, nu le pot determina, măsura, proba sau contracara.
         Acestea din urmă sunt cele mai periculoase, ele putând fi greu de descoperit, probat, evitat.
Totalitatea acestor tehnici şi tehnologii implicate în această ultimă categorie sunt denumite generic : arme psihotronice (AP).

va urma....

Un comentariu: